Ce ai face daca? partea a II-a

March 7th, 2010 - No Comments »

Si a doua zi s-a dus la doctor. Si-a luat inima dinti, frica in buzunarul stang, curajul..in buzunarul drept-spate de la pantaloni (era rupt, asa ca, i se scurgea curajul cu fiecare pas pe care il facea sa se apropie de cabinetul stomatologic). Intr-un final, ajunge acolo se aseaza repede pe scaunul de “tortura”, de frica sa nu o ia la fuga daca sta in picioare.
Domnisoara doctor ii injecteaza frumos niste anestezic prin gingii (3 injectii la numar) dupa ce, in prealabil, s-a uitat si a ajuns la concluzia ca trebuie omorat nervul cu pricina, cauzator de dureri monstruoase si tendinte de alcoolism :D.
Si fata noastra s-a aratat curajoasa si n-a plans, n-a schitat nici un gest de frica, asteptand finalul, doar erau amortite falca si gingia, si maseaua?!
Dar…socoteala de acasa nu-i ca cea din targ. :) Asa ca, nervul nostru buclucas, cand a intalnit freza, a facut ditamai criza de a zis proprietara ca lesina de durere. Lacrimile au inceput o fuga sanatoasa pe obraz, de parca turcii alergau dupa ele in timpuri de mult uitate, durerea se instala, ca la ea acasa, iar Danuta noastra simtea ca lesina.

A lasat-o sa se calmeze, sa isi mai revina din plans si dupa aceea, domnisoara doctor a imbarbatat-o, cum stiu stomatologii mai bine “mai facem o injectie “, si a scos frumos la vedere o noua seringa plina cu anestezic. Hait…….e groasa rau.

Chinul injectarii direct in sursa durerii a durat fix 3 secunde, timp in care durerea s-a propagat cu viteza luminii si apoi……nimic. Totul era amortit si parca, fara viata.
Ehee, parca viata devenea brusc mai frumoasa, nu?

Frumoase a fost urmatoarele ore, cam 4 la numar, cand nu simtea nimic in partea amortita de anestezic, cand balutele isi faceau drum voios spre barbie, ca la bebelusi, cand limba nu raspundea la comenzi si Danuta noastra vorbea mai sasait, mult mai sasait, cand si-a muscat buzele in timp ce manca. Poate va asteptati sa fi tacut in astea cateva ore. Va inselati, nu a tacut. A vorbit la fel de mult si repede, ca de obicei, doar cu un plus de sasaiala, asa de savoare. Pentru ca merita!
Si o mica dovada a logoreei sasaite, productie Dana:
.

Have fun!


Leave a Reply