Ziska.ro

Imi place orasul meu.
Asa cum este el, plin de mizerie, de agitatie, de trafic, etc. De mult nu am mai facut o plimbare pe strazile Bucurestiului. Sa ma plimb, fara o tinta anume, fara un scop anume, doar asa, parca plutind peste caldaram.
Imi place in special zona veche. Lipscani, Selari, Franceza, toate stradutele cu case vechi, cu stradutele acelea mici pe alocuri, fara asfalt, cu piatra cubica denivelata.
E placut. Oamenii in permanenta agitatie, zumzetul pe care il fac, zgomotele provocate de rasetele vesele si lipsite de griji ale trecatorilor, ale mesenilor de la barurile de la parterul caselor. Oricand m-as intoarce in orasul meu drag, indiferent unde, cand si cat as pleca.
Imi place mizeria care staruie pe strazi, intr-o permanenta transformare. Daca nu ar fi mizeria, praful, m-as speria ca nu as mai stii unde sunt. Sa nu ma intelegeti gresit, nu iubesc muntii de gunoaie asezati la fiecare colt de strada laturalnica sau chiar in plin bulevard, ci cred ca e mai degraba dezordine. Sau poate ca nu ma pot exprima prea bine acum. In fine.
Stau si ma gandesc daca as putea rezista departe de acest oras urat si iubit in acelasi timp, frumos, zgomotos si aglomerat. Pentru ca toate la un loc il definesc, il fac ceea ce este: un oras viu, viu prin prisma celor care isi traiesc existenta in el, viu prin prisma istoriei pe care o emana.
Este orasul meu. Imi pare rau ca nu am avut inspiratia sa imi iau aparatul de fotografiat, sa incerc sa captez, pentru mine cel putin, un pic din ceea ce m-a fermecat. Din ceea ce ma farmeca in fiecare dimineata cand pornesc pe ruta mea zilnica catre serviciu.
Dar imi promit sa o fac de acum inainte, macar o data pe saptamana, daca nu in fiecare zi.
Sa imi amintesc mereu de orasul meu asa cum era, asa cum este si asa cum va fi candva.