Cel mai frumos a fost cand, dupa alte peripetii, am ajuns la Baia de Arama si am facut cei 69 km pana la Baile Herculane in 2 ore!!! Da, 2 h, pentru ca, banuiesc eu, cei de la Directia Drumurilor sau cum s-o numi a facut vreo intelegere cu vreo firma de asigurari sau de depanari auto pentru clientela celor din urma. Altfel nu pot intelege cuma cel drum a fost plin de gropi. Semana, si nu exagerez cu o sita. Cred ca pe drumul ala cei de la scolile de soferi din zona faceau traseul pentru luarea permisului. Daca ajungi cu masina in stare bunicica, sa nu cerem buna ca e mult, la locul de final esti bun de carnet. Garantat ti-ai luat permisul auto.

Insa, dupa tot slalomul facut printre gropi, dupa toti nervii facuti pentru ca, am uitat sa mentionez, eram in intarziere si nu aveam semnal la telefon, dragut, nu?, am ajuns la destinatia noastra si am ramas impresionanti. Frumusetea locurilor, serviciile extrem de bune de la pensiune au sters cu buretele absolut tot.
Dar ce sa va spun eu ce si cum, sper ca pozele va vor lamuri.

Eselnita

Si ca tacamul sa fie complet, la intoarcere, Andrei a vrut sa o luam pe unde am venit, am fost dusi de GPS pe un drum care trecea chiar prin Baile Herculane ( cel pe care am venit initial trecea pe deasupra orasului statiune). Sa mentionez ca este DN 67D? Care drum trece, si nu exagerez, prin parcarea unui hotel! Si nu e mai lat de 3 m, adica nu era posibil sa treaca doua masini simultan (slava Domnului ca nu au traficul din Bucuresti, ca atunci ar fi fost foarte distractiv).
Cred ca e singurul drum din lume care strabate, sau trece sau cum vreti sa o luati, parcarea unui hotel. Eu cel putin nu am gasit si nu am auzit.

L.E.: o poza si cu gropile minunate:

metode

Later edit: masina e “impodobita” pe toate geamurile disponibile.

Ma intreb, deseori, de ce edilii nu pot face ceva pentru acest oras, mai mult oleaca decat ce fac sau se prefac ca fac acum? De ce acesti edili minunati nu vor ei sa fie si mai minunati? Chiar atat de mult ne urasc pe noi si orasul in care traiesc? Chiar atat de mult se urasc pe sine incat sa nu vrea sa puna osul la treaba si sa faca lucrurile asa cum trebuie?

Si a-nceput de ieri sa cada….cate o baba….acum a stat?!

Dar, m-am razgandit.

Mi-am adus aminte aglomeratia, imbulzeala, mitocania care o voi intalni la orice pas. Pitzipoancele care isi vor face poze calare pe tun si nu pe wc ca de obicei, asa cum Mada a avut parte sa vada, nu prea aveam chef sa suport, asa ca am preferat sa stau cuminte in pat, sa savurez un ceai cu piper de la Starbucks, ca ala imi place si sa butonez un tv in asteptarea lui Andrei.

Poate o sa ma blameze cineva ca nu am avut curajul sa ies si sa vad, dar consider ca a fost mai bine!

Voi v-ati aventurat in muzee azi noapte?

M-am lovit de strazile pline de praf, de aglomeratia orasului, de claxoane si zgomotul provocat de muzica din masini, de tipete si huiduieli.

Ma intrebam pe drumul spre casa, oare in cat timp vom ajunge sa ne preocupe si pe noi curatenia orasului in care traim, sa incercam sa il facem sa fie cat mai frumos pentru noi si generatiile viitoare, pentru copiii nostrii in primul rand.

Cand ne va preocupa si pe noi aerul pe care il respiram si nu cm cubi de la masina pe care o conducem si gazele emanate de masina noastra?

Cand va fi mai primordial spatiul in care traim si nu cat de mare si pompoasa e casa in care traim?

Am vazut oameni care stiau sa respecte si sa se faca respectati, oameni carora le pasa de cum arata orasul in care locuiesc si se ingrijeau de asta. Pentru ca e locul unde copii lor vor creste si de care se vor bucura mai departe.

La noi inca nu se cunoaste si nici nu se doreste a se stii vreodata de asta. Ne pasa mai mult de ce zgarie-nori ne construim in locul parcului, de ce parcare tare trantim in locul petecului de verdeata de care avem nevoie sa putem respira un aer curat.

Welcome back in hell! Bucuresti, te iubesc!
Oare?

Insa, cand foamea m-a invins si am coborat, impreuna cu amica pe care am insotit-o pana aici, dupa ce am ajuns si m-am plimbat un pic pana in centrul orasului, ca nu e chiar asa de plictisitoare.

E adevarat ca e mai linistita decat Bucurestiul, dar, contrar asteptarilor mele, oamenii sunt calzi si zambareti si nu reci, cum sunt de regula popoarele germanice.

Pentru moment, cam atat! Relatari maine!

Dar toata lumea se dadea peste cap, ca vai, a fost cutremur!

Ca cei de pe la televiziunile autohtone s-au gandit sa il imbunatateasca un pic si sa il “coloreze” cu niscavai imagini de pe la cutremurul din Italia, ca deh, poporului consumator de stiri importante pentru tara ii plac stirile pline de culoare si elocvente,(si ei is tv de mare calibru, la naiba, fata!), nu asa doar o banda galbena pentru amarasteni, eh, asta a fost ciresica de pe tort.

Aia de a declansat si bomba spaimei. Ca se apucara toti sa sune care de pe unde era, sa vada ce nenorocire s-a intamplat in Bucuresti.

Si asa ma gandesc eu ca, cursa asta pentru rating din media noastra autohtona, a ajuns de rasul curcilor si spre disperarea noastra, acelor normali, pentru ca in goana lor nu pregeta sa faca bors orice stire si sa creeze panica doar doar mai capata un punct de rating.

Mi-e greata!

Exista oameni care nu au ce cauta sa vorbeasca la telefon, nu au voie sa posede un astfel de aparat de comunicare. De ce?
Pai sa vedem…

Eram in tramvai si aveam ca partener (involuntar) de drum un cretin la vreo 50 si ceva de ani, care era ocupat sa vorbeasca la telefon. Din Pipera si pana la Piata Delfinului, omuletul asta a vorbit in continuu.

Ca vorbesti, nu era bai, dar ca sa vorbesti tare, la misto, in zeflemea doar ca sa auda toti cei din jurul tau pe o raza de 50 m cat de tare esti tu si cate pamanturi si ce smecher esti tu, hmm…da cu virgula.

Vorbeai ingrozitor de prost, chiar daca tipai la partenerii tai de conversatie, repetai aceleasi glume si vorbe cu fiecare apel pe care il faceai, tipai in telefonul ala de parca erai surd (iar surd nu erai, ca ai avut ureche sa auzi ce vorbim noi pe partea cealalta), dar deh, trebuia sa faci show, sa fii tu in centrul atentiei.

Mda, as putea spune ca ai reusit, chiar daca in sensul prost al cuvantului.

Una peste alta, azi incepe o noua zi si am nevoie de un energizant! Ce-i mai bun decat Sober al lui Pink?
Mi-a dat o pofta de lupta si de munca, mama mama! Si am de munca!
Va las sa va delectati si voi cu ea :)

Atentie se aproprie week-end-ul!