Ziska.ro » cretin

Not

Raluca — Tue, 23 Feb 2010 12:24:33 +0000

M-a anuntat tatal meu ca i-au spart masina. Nu ca ar avea cine stie ce masina, sa fim seriosi, are un Chevrolet Spark. Noul Matiz, cum ii spun amicii mei. I l-au spart pentru ca voiau minunatul radiocasetofon incorporat. Ok, toate bune si frumoase pana aici. Neputand sa ii scoata dracia generatoare de zgomote, i-au distrus interiorul masinii. Ca razbunare. Pe langa geamul spart.
Partea simpatica e aia in care s-a dus la firma de asigurari sa isi rezolve problemele relationate de spargerea si distrugerea masinii. Si unde s-a lovit de prostia si cretinismul unor angajati ai minunatei firme de asigurari (a se citi BCR Asigurari) care ii cereau sa se duca pana la sediul unde i-a fost incheiat contractul de asigurare (la cumpararea masinii, acum 3 ani) si sa ia o poza a masinii!! Chiar daca masina a fost noua la cumparare si cei de acolo nu aveau acest lucru implementat in procedura de asigurare. Pentru ca era o masina noua!! Dah!! Oare de ce? Sa fie siguri ca avea geam acum 3 ani cand i-au adus-o din fabrica? Sigur nu vrea sa ii traga pe sfoara si sa isi puna geamuri pe banii firmei, ca deh, probabil i-a trecut trend-ul ? Mai ce smecher!?
Andrei, s-a dus sa isi repare telefonul, aflat in garantie. Nimic deosebit pana aici. La magazinul Orange de unde a achizitionat telefonul, domnisoara ii cere factura . “Am primit-o pe mail” vine raspunsul. Ok, domnisorica noastra, draguta de altfel, s-a pus sa caute frumos (traiasca Google si tatal lui, ca l-a inventat) pe internet: google.ro; search :orange.ro; apoi…pauza…”bagati-va mail-ul si cautati factura!”

WTF????

Oare ne prostim atat de mult si cu atata rapiditate incat nu mai putem sa facem niste conexiuni simple logice? Nu mai stim sa judecam deloc?

Mare ti-e gradina, Doamne

Raluca — Wed, 25 Mar 2009 18:51:51 +0000

Din ciclul “Din fauna Bucurestiului”….

Exista oameni care nu au ce cauta sa vorbeasca la telefon, nu au voie sa posede un astfel de aparat de comunicare. De ce?
Pai sa vedem…

Eram in tramvai si aveam ca partener (involuntar) de drum un cretin la vreo 50 si ceva de ani, care era ocupat sa vorbeasca la telefon. Din Pipera si pana la Piata Delfinului, omuletul asta a vorbit in continuu.

Ca vorbesti, nu era bai, dar ca sa vorbesti tare, la misto, in zeflemea doar ca sa auda toti cei din jurul tau pe o raza de 50 m cat de tare esti tu si cate pamanturi si ce smecher esti tu, hmm…da cu virgula.

Vorbeai ingrozitor de prost, chiar daca tipai la partenerii tai de conversatie, repetai aceleasi glume si vorbe cu fiecare apel pe care il faceai, tipai in telefonul ala de parca erai surd (iar surd nu erai, ca ai avut ureche sa auzi ce vorbim noi pe partea cealalta), dar deh, trebuia sa faci show, sa fii tu in centrul atentiei.

Mda, as putea spune ca ai reusit, chiar daca in sensul prost al cuvantului.

Stresul Sarbatorilor

Raluca — Sat, 20 Dec 2008 08:51:18 +0000

Una peste alta, ieri, ca orice alt muritor de rand a trebuit sa imi onorez obligatiile morale specifice Sarbatorilor de iarna, pe care btw le urasc cu pasiune, evident cumparand cadouri. Lu` Cutarescu, aia, lu` Cutarica cealalta, evident stres, alergatura, chinuiala dracului. Ma duc la Unirii, incercand sa descopar ceva dragut, care sa prinda si care evident sa nu imi dea bugetul de sfarsit de an peste cap. Sincer, a trebuit sa alerg intre diferite magazine, unde nu am gasit cine stie ce mare lucru, alergatura care m-a umplut de draci si nervi. Asa ca la un moment dat, cand setea nu m-a mai lasat sa respir si a facut fratie de sange cu foamea care ma chinuia de ceva vreme, m-am hotarat sa urc la etajul 4 in zona restaurantelor sa incerc sa mananc si sa beau ceva, sa imi mai trag sufletul si sa pot decide astfel ce voi face in continuare.
Am ajuns la standul celor care isi zic ca sunt timp de primavara. M-am dus frumos la casa, mi-am facut bon pentru ce voiam si m-am indreptat linistita catre tejgheaua care promitea sa imi ofere ce imi dorisem. Pun bonul pe masa in fata vanzatorului si ii cer o salata. Intre timp vorbeam la telefon si cu Andrei, care voia sa ii spun ce reusisem sa fac si ce nu. Vanzatorul se uita la mine, se uita la bon si-mi raspunde :” Trebuie sa va duceti la casa sa faceti bon, casa este inchisa”. M-am uitat in acel moment atat de urat la el si i-am zis (cred ca mai repede am tipat la el, dupa figura care a facut-o): ” Nu vezi bonul, idiotule? Vrei sa ti-l bag in nas?”
Bineinteles ca am primit imediat ce aveam nevoie, respectiv casoleta de plastic pe care mi-am umplut-o frumos cu salata.
Ce fericire, urma sa mananc!